duminică, 13 mai 2018

Marea contraofensivă conservatoare

La București unii se plâng, iar alții se amuză că stânga preia mesajele dreptei și se așază nechemată în fruntea luptei pentru familia tradițională și mutarea ambasadei la Ierusalim. Or, nu e nimic paradoxal la mijloc. Ceea ce se întâmplă nu e nici motiv de consternare și nici subiect de mișto-uri.

Metamorfoza lui Macron

Politica e machiavelică, precum se știe. Dar nu neapărat în sensul peiorativ, fixat în dicţionare, ci în cel redefinit de Jonathan Powell, potrivit căruia în unele situații, presat de noile împrejurări, un lider poate abandona calea cea considerată dreaptă de el și de adepții săi pentru a urma o altă cale, mai puțin obișnuită, dar potrivită momentului.
Occidentul a fost și rămâne încă cel mai bun, desigur. Civilizația iudeo-creștină este spațiul cunoașterii și revoluției tehnologice care, în consecință, îi conferă prosperare, forță economică și militară. Dar de la un timp încoace aceasta suferă de o anumită amnezie culturală care începe să deranjeze și să trezească oamenii din indolență sufletească, obligându-i să se întrebe ce se întâmplă.
În aceste împrejurări, nu este România singura țară unde stânga se deplasează ușor spre dreapta, iar liberalii, în număr tot mai mare, îmbrățișează ideile conservatoare. Un exemplu concludent, din acest punct de vedere, este președintele francez Emmanuel Macron.
Fost socialist și ministru în guvernul de stânga sub președintele Hollande, el se numără în prezent printre puținii lideri vest-europeni care au reușit să închege relații de amiciție cu Donald Trump. Iar ultima sa vizită în SUA vine să confirme acest fapt. „America reprezintă posibilităţi nelimitate pentru ţara mea", a afirmat preşedintele Franţei la Washington.
Puțină lume a observat la noi că Macron produce o veritabilă revoluție educațională de sorginte conservatoare în țara sa prin revenirea la învățământul tradițional. A reintrodus în școală, de exemplu, clasele bilingve, studiul limbilor clasice, filosofia și intonarea imnului național.
Un șoc însă a trezit în Franța apropierea lui Macron de pozițiile conservatoare în probleme de familie și spiritualitate potrivit cărora viaţa e sacră, începe în momentul concepţiei, iar moralitatea nu-i relativă, ci îşi are originea în legile şi poruncile revelate. „Un preşedinte al Franţei care nu e interesat în niciun fel de Biserică şi de catolici ar eşua în îndatoririle sale", a spus el recent într-un discurs neaşteptat.
Președintele francez, firește, nu este, până una-alta, un om de dreapta în adevăratul sens al acestui cuvânt. Însă el, aidoma altor liderii centriști mai luminați, conectați la noile realități, caută să se opună uzurpării valorilor conservatoare de către grupări conjuncturiste sau radicale gen Frontul Național sau Alternativa pentru Germania. Ca să nu vorbesc de falsul conservatorism al lui Putin. Privită din acest unghi, metamorfoza lui Macron este logică.

Improbabilul Trump

Politicienii și partidele au simțit de unde bate vântul evoluțiilor internaționale și încearcă să se adapteze la noua situație. Viaţa politică internă a celor două state românești se conectează, bineînțeles, la o tendință care se întrezărea de ani buni în Occident, dar care a devenit mai vizibilă și și-a arătat forța odată cu victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA.
Ascensiunea fulminantă a actualului președinte american a stârnit, precum se știe, o adevărată isterie în presa progresistă de peste Ocean și de pe bătrânul continent. Succesul său improbabil a fost taxat drept un triumf al populismului. Fusese acuzat că ar fi fost votat de rasiștii albi, de bărbații misogini etc. Cei care debitează atare enormități nici nu-și dau seamă că ofensează astfel poporul celei mai mari democrații din lume.
De fapt, cine l-a votat pe Trump? Inconștienții? Pleava societății, după cum susțin inamicii săi? Haideți să fim serioși.
Ulterioarele evoluții au arătat că americanii au optat pentru candidatul conservator nu din impuls. Nu în urma unei rătăciri scandaloase a minții. Că la originile refacerii dreptei în SUA și în Europa se află nu doar frica față de imigranții musulmani, după cum insinua mass-media corporatistă.
Actualul președinte american a fost adus la Casa Albă de cei mulți și dezamăgiți că înalții demnitari sunt mai preocupați de sexualitate decât de starea drumurilor. De cei mulți și speriați de evadarea întreprinderilor și locurilor de muncă din SUA în străinătate. De cei mulți și dezgustați de faptul că vacanța ce Crăciun în școli a fost înlocuită cu vacanța de sezon. De cei mulți și contrariați că părinții nu mai sunt descriși în acte drept mamă și tată. De cei mulți și nemulțumiți că în unele state americane Biblia este considerată un text politically incorrect. De cei mulți și consternați de faptul că unele opere de artă consacrate sunt taxate ca fiind violente sau rasiste.

Înfrângerea lui Castro

Diplomatul Teodor Baconschi, ex-ministru de Externe al României și fost ambasador în mai multe capitale ale lumii, a spus, după victoria lui Trump, că în lume începe o nouă revoluție conservatoare. De fapt, cred că mai curând e o contrarevoluție sănătoasă decât o revoluție demolatoare.
Nu este vorba de o mișcare împotriva progresului, ci de o rezistență față de mizeria istoricismului, după cum ar spune Karl Popper. Împotriva crezului utopic de inspirație marxistă potrivit căruia progresul ar fi o legitate intrinsecă a evoluției sociale. Că prezentul se poate debarasa de valorile trecutului ca de un balast. Că tradiția și religia ar fi niște obstacole în calea dezvoltării și de aceea trebuie aruncate în lada de gunoi a istoriei.
Oricum, revoluție sau contrarevoluție, puțină lume l-a crezut pe Baconschi. Însă evoluțiile actuale par să-i dea dreptate.
Toată lumea astăzi este cu ochii pe ofensiva dreptei în Europa și de aceea îi scapă renașterea din cenușă a conservatismului în America de Sud care, până mai ieri, era un fief al stângii neocomuniste. De la un timp încoace însă, socialiștii, pasionați de Castro, pierd pe toată linia.
La 23 aprilie 2018, candidatul dreptei, Mario Abdo Benitez, a câştigat alegerile prezidenţiale din Paraguay, reinstalând la putere vechiul partid conservator Colorado. Acest succes nu-i decât o nouă verigă într-un lanț de victorii ale curentului catolic și tradiționalist pe continent.
Un prim semnal al reînvierii conservatoare a fost Congresul internațional al veteranilor Vechii Drepte de la Buenos Aires din 2014 la care au participat fruntașii partidelor din America Latină, iar invitat de onoare al reuniunii fusese reprezentantul special al Papei de la Roma. De atunci încoace regimurile marxiste ce păreau imbatabile au început să se prăbușească unul după altul ca într-un joc de domino.
În 2015, în Argentina, alegerile prezidențiale le-a câștigat conservatorul Mauricio Macri. Dreapta a preluat puterea în Peru.
În 2016, evanghelistul Jimmy Morales a fost ales președinte în Guatemala. El sprijină necondiţionat Israelul, pe care îl consideră o materializare a profeţiilor şi un spaţiu al Parusiei (a doua Venire, glorioasă, a lui Iisus Hristos). Nu întâmplător, Guatemala a fost a doua țară din lume, după SUA, care a anunțat că își mută ambasada la Ierusalim.
În noiembrie 2017, candidatul dreptei, Juan Orlando Hernandez , a învins în alegerile prezidențiale din Honduras. O lună mai târziu, în Chile, scrutinul prezidențial a fost câștigat, în detrimentul contracandidatului său de stânga, de conservatorul Sebastian Pinera.
Asistăm la o contraofensivă istorică a vechii drepte în lume. Revirimentul ei se datorează nu unui moft al electoratului sau unei toane politice, ci instinctului de autoconservare. Persoana, familia, comunitatea, tradiția, credința, identitatea națională, drepturile naturale la viață, la libertate și la proprietatea privată constituie lumea veche a spiritului conservator, izvorâtă din civilizația greco-romană, moralitatea creștină și principiile capitalismului.

duminică, 18 iunie 2017

Se pregătește separaea Transnistriei în baza precedentului Kosovo?



Vizita fără precedent în Marea Britanie a șefului administrației de la Tiraspol, Vadim Krasnoselki, și primirea sa la Ministerul de Externe al Regatului Unit nu au cum fi întâmplătoare. Dimpotrivă. Pare să fie o bombă politică occidentală recent fabricată care se află în faza de testare. 

sâmbătă, 27 mai 2017

Bandiții veseli R. Usatîi, Dodon și alții

Pentru prima oară aprob o afirmație a lui Dodon, ceea ce mă obligă să-i pun niște întrebări. S-o luăm însă pe rând.

vineri, 19 mai 2017

Despre discreditarea lui Mihai Ghimpu și nu numai


Mihai Ghimpu nu este un tip rafinat, desigur. Nicolae Dabija are dreptate când scrie că liderului PL i se poate reproșa că-i incult și necivilizat, nu însă că ar fi un ”iuda”. A dezamăgit, a săvărșit o sumedenie de greșeli despre care subsemnatul am scris în repetate rânduri. Se comportă adesea ca un flecar neciioplit, dar acuzația că ar fi o coadă de topor nu se justifică. 

sâmbătă, 15 aprilie 2017

Cronica lui Bogatu, 15 aprilie 2017



CRONICA, 15 aprilie 2017
Doamnelor, domnișoarelor și domnilor, bună seara!
Presei de la Chișinău i-au scăpat declarațiile enigmaticele ale regelui Iordaniei Abdullah al II-lea despre problemele de securitate ale Republicii Moldova. Dacă neînțelegerile dintre SUA și Rusia vor continua, a spus recent monarhul, acest fapt ar putea muta conflictul dintre ele în Republica Moldova. 

luni, 10 aprilie 2017

Trump va lupta pe două fronturi, iar unul dintre ele va fi contra Rusiei


Trump și-a făcut numărul de mare efect în Siria. Dar nu de dragul unei ieșiri episodice, după cum presupuneau uniii observatori politici. El a bombardat nu atât baza Shayrat, cât reputația lui Putin de machist, de cel mai tare în parcare în Siria și în jurul ei. 

marți, 14 martie 2017

MOTIVUL PENTRU CARE PUTIN RECUNOAȘTE CETĂȚENIA RUSĂ STRĂINILOR NĂSCUȚI ÎN URSS

O întrebare frământă mass-media. De ce Moscova, după 25 ani de la prăbușirea Uniuni Sovietice, recunoaște cetățenia Federației Ruse tuturor străinilor născuți în URSS?

miercuri, 8 martie 2017

Rusia va duce în CSI o politică de anexiune

O predicție confirmată. Scris: 15 ianurie, joi, 2004.

În numărul de marți, cotidianul ”Vremea” inserează un amplu interviu cu Konstantin Zatulin, directorul Institutului țărilor CSI de la Moscova. Acesta profită de atenția ce i s- acordat pentru a aminti că a sprijinit întotdeauna pe față elementele separatiste din Osetia, Abhazia și Transnistria. El condideră că politica Rusiei față de fostele republicii sovietice va fi, sub Putin, spre deosebire de perioada Elțîn, una ofensivă.

sâmbătă, 14 ianuarie 2017

Trei fake-uri despre Trump care zguduie lumea



Putin, după Lenin, Stalin și Hitler, cei mai mari maeștri ai dezinformării, este la ora actuală, neîndoios, practicianul numărul 1 al manipulării  și intoxicării potențialului inamic. El a reușit, cu o dexteritate diabolică, să utilizeze noile tehnologii informaționale pentru subminarea opiniei publice și a voinței politice din țările-țintă. 

vineri, 6 ianuarie 2017

Ce anunță transferul de imagine de la Băsescu către Șalaru?

Anatol Șalaru, înainte de a-și face partid, are deja simbolul lui viu. După toate probabilitățile,  noul său proiect politic la care lucrează împreună cu Traian Băsescu,  se află  într-un stadiu mai avansat decât pare la prima vedere.

marți, 27 decembrie 2016

DE CE VLAD PLAHOTNIUC A PRELUAT CONDUCEREA PARTIDULUI DEMOCRAT



Vlad Plahotniuc a furnizat în ajun de Crăciun surpriza anului. A preluat conducerea Partidului Democrat într-un moment când foarte puțini se așteptau s-o facă. 

sâmbătă, 17 decembrie 2016

Comunicat oficial al gazetei "Noul plugar roş"


Cea mai mare realizare a preşedintelui socialist Igor Dodon după primii cinci ani de guvernare este refacerea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste din care deocamdată fac parte parte Republica Sovietcă Socialistă Moldovenească şi Republica Populară şi Democratică Coreeană, singurele două state de pe glob în care puterea aparţine cu adevărat oamenilor muncii. 

sâmbătă, 10 decembrie 2016

EDUCAŢIA, SUB OCUPAŢIE RUSĂ

O agenţie guvernamentală de la Moscova, însărcinată cu propaganda antioccidentală, a deschis la Chişinău "Şcoala de jurnalism inovativ"

 Motto: ...îl dai afară pe uşă şi el intră pe fereastră

La 23 noiembrie 2016, Parlamentul European adoptase o rezoluţie in care critica "propaganda anti-europeana a Rusiei din ce in ce mai virulenta”. Potrivit acestui document, Russia Today, alte aşa-zise agenţii de ştiri ruse, ataca valorile democratice, pentru a diviza şi a învrăjbi lumea liberă.

marți, 8 noiembrie 2016

Când se bat Sandu şi Dodon, câştigă al treilea



Acum două zile arătam într-o postare, preluată de mass-media,. că au apărut semne ale unei promiţătoare schimbări la faţă a Maiei Sandu după primul tur de scrutin. Din păcate,  această impresie s-a dovedit a fi amăgitoare. Astăzi constat că miracolul politic pe care îl aştepta multă lume nu s-a concretizat. 

marți, 1 noiembrie 2016

Dodon ori moare, ori achită facturile lui Putin


Deşi presa citează copios declaraţiile pe care le-a făcut luni seara Ion Sturza la Pro TV, tuturor le scapă o dezvăluire şocantă. Şi Marian Lupu, şi Igor Dodon, afirmă fostul premier, au fost curtaţi anterior de Moscova pentru a-i înregimenta  în solda  Kremlinului. 

luni, 24 octombrie 2016

Renato Usatîi, între ciocan şi nicovală


După cum era de aşteptat, interlopul Renato Usatâi a dat bir cu gugiţii în Rusia. Însă nici la Moscova câinii nu umblă cu covrigi în coadă pentru el. Adăpostul pe care l-a găsit în fosta metropolă s-ar putea să dovedească un infern.

sâmbătă, 8 octombrie 2016

RĂUL MAI MARE DECÂT RĂZBOIUL


În România, agenţii de influenţă ai Rusiei atacă virulent măsurile pe care le iau autorităţile de la Bucureşti pentru creşterea bugetului militar şi consolidarea siguranţei naţionale. În Norvegia, a fost desemnat laureatul Premiului Nobel pentru pace. Aceste două evenimente diferite doar în aparenţă nu au nicio legătură între ele. Să le luăm însă pe rând. 

sâmbătă, 1 octombrie 2016

Partidele hibrid în războiul hibrid împotriva Republicii Moldova


Miercuri seara, liderul Platformei DA Andrei Năstase a fost surprins la o întâlnire secretă cu Valeri Klimenko, fondatorul mişcării Ravnopravie care şi-a vândut recent formaţiunea penalului Ilan Şor. Deşi par foarte diferite, cele două grupări se aseamănă într-o anumită privinţă ca două picături de apă.

Marele şi micul satan

Fanilor lui A. Năstase nu le-ar strica un dram de discernământ. Şi o deşteptare din somnul raţiunii.

vineri, 16 septembrie 2016

Enigma stenogramei de la şedinţa secretă de Guvern: cui convine publicarea ei?

Stenograma şedinţei secrete de Guvern din 27 martie 2015 încă face valuri. La o săptămână de la difuzarea ei, lumea încă se întreabă ce l-a făcut pe premierul Filip să publice un document care ar avantaja-o în aparenţă exclusiv pe Maia Sandu.