luni, 10 aprilie 2017
Trump va lupta pe două fronturi, iar unul dintre ele va fi contra Rusiei
Trump și-a făcut numărul de mare efect în Siria. Dar nu de dragul unei ieșiri episodice, după cum presupuneau uniii observatori politici. El a bombardat nu atât baza Shayrat, cât reputația lui Putin de machist, de cel mai tare în parcare în Siria și în jurul ei.
marți, 14 martie 2017
MOTIVUL PENTRU CARE PUTIN RECUNOAȘTE CETĂȚENIA RUSĂ STRĂINILOR NĂSCUȚI ÎN URSS
O întrebare frământă mass-media. De ce Moscova, după 25 ani de la prăbușirea Uniuni Sovietice, recunoaște cetățenia Federației Ruse tuturor străinilor născuți în URSS?
miercuri, 8 martie 2017
Rusia va duce în CSI o politică de anexiune
O predicție confirmată. Scris: 15 ianurie, joi, 2004.
În numărul de marți, cotidianul ”Vremea” inserează un amplu interviu cu Konstantin Zatulin, directorul Institutului țărilor CSI de la Moscova. Acesta profită de atenția ce i s- acordat pentru a aminti că a sprijinit întotdeauna pe față elementele separatiste din Osetia, Abhazia și Transnistria. El condideră că politica Rusiei față de fostele republicii sovietice va fi, sub Putin, spre deosebire de perioada Elțîn, una ofensivă.
În numărul de marți, cotidianul ”Vremea” inserează un amplu interviu cu Konstantin Zatulin, directorul Institutului țărilor CSI de la Moscova. Acesta profită de atenția ce i s- acordat pentru a aminti că a sprijinit întotdeauna pe față elementele separatiste din Osetia, Abhazia și Transnistria. El condideră că politica Rusiei față de fostele republicii sovietice va fi, sub Putin, spre deosebire de perioada Elțîn, una ofensivă.
sâmbătă, 14 ianuarie 2017
Trei fake-uri despre Trump care zguduie lumea
Putin, după Lenin, Stalin și Hitler, cei mai mari maeștri
ai dezinformării, este la ora actuală, neîndoios, practicianul numărul 1 al manipulării
și intoxicării potențialului inamic. El
a reușit, cu o dexteritate diabolică, să utilizeze noile tehnologii
informaționale pentru subminarea opiniei publice și a voinței politice din
țările-țintă.
vineri, 6 ianuarie 2017
Ce anunță transferul de imagine de la Băsescu către Șalaru?
Anatol Șalaru, înainte de a-și face partid, are deja simbolul lui viu. După toate probabilitățile, noul său proiect politic la care lucrează împreună cu Traian Băsescu, se află într-un stadiu mai avansat decât pare la prima vedere.
marți, 27 decembrie 2016
DE CE VLAD PLAHOTNIUC A PRELUAT CONDUCEREA PARTIDULUI DEMOCRAT
Vlad Plahotniuc a
furnizat în ajun de Crăciun surpriza anului. A preluat conducerea Partidului
Democrat într-un moment când foarte puțini se așteptau s-o facă.
sâmbătă, 17 decembrie 2016
Comunicat oficial al gazetei "Noul plugar roş"
Cea mai mare realizare a preşedintelui socialist Igor Dodon după primii cinci ani de guvernare este refacerea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste din care deocamdată fac parte parte Republica Sovietcă Socialistă Moldovenească şi Republica Populară şi Democratică Coreeană, singurele două state de pe glob în care puterea aparţine cu adevărat oamenilor muncii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


